Niciodata
Un cîntec nu-i nimic în lumea asta Mai bine să-l zdrobești și apoi să taci Cînd el cu o iluzie nu umple Ghiozdanele copiilor săraci. Destul cu-atîtea găști aristocrate Ce caută și-n cîntece cîștig Un cîntec nu-i nimic dacă nu face Mai cald în casele în care-i frig.
Niciodată, niciodată Să nu uităm de cei mai triști ca noi.
Dezmoșteniții-și caută o cale Nenorociții trec cu pașii grei Nu ne putem închide-n cabinete Făcînd ușor abstracție de ei. Mizeria există pînă-n oase Popoare mor și indivizi decad Nu-i cîntec pe pămînt să nu miroasă A foc, a nădușeală și a iad.
Și dacă toate cîntecele noastre Nimic nu sînt și chiar nimic nu pot Noi pentru cei săraci și fără șanse Sîntem mereu datori să facem tot. Măcar atît din toate să rămînă Din tot ce-am pătimit la focul mic Un vers, o spovedanie, un cîntec De partea celor care n-au nimic. |